Altii se hotarasc sa invete peste hotare...calatorii....bagaje...intr'un final, toate se numesc schimbari, iar mie nu imi plac.
Doare sa ma uit in jurul meu, sa observ lipsa tuturor celor apropiati, si de ce? Ca sa traim...
Ultima schimbare...mai dureroasa decat oricare alta, ireversibila, ne afecteaza cel mai tare! Daca mie imi e greu sa accept..cum as putea sustine persoana cea mai apropiata care a cunoscut indeaproape acest suflet bun...tanar...care s'a dus "dincolo" fara nici un pacat...un alb imaculat, precum rochia de mireasa in care calatoreste acum...precum fulgii grei de nea ce curg peste inimile celor in suferinta acum...
Nu exista descriere a ceea ce se intampla acum...exista un strigat disperat al mamei dupa ceea ce a fost pana ieri "fetita ei"...exista lacrimi, si poate nu indeajuns, pentru incorectitudinea pe care trebuie sa o acceptam..
Tot ce putem face e sa ne amintim...sa vedem iar acel zambet pur din curtea corpului K...ea va trai mereu, prin cei ce i'au fost apropiati si au cunoscut'o asa cum ea a lasat sa fie cunoscuta...
