vremuri de mult apuse...acelasi ambalaj...miez ceva mai copt speram...
"Imi aduc aminte pentru a nu stiu cata oara ca am murit de mult. Simt locul mirobolant in care ar trebui sa fie inima, gol, nu mai e locuit decat de adieri de suferinta...totusi acum nu e cel mai dramatic moment. Scurtele bucurii pe care le mai am sunt ca mitenele pe timpurile geroase,
nu tin destula caldura si atunci ma hotarasc sa le dau jos, sa incetez amagirea.
Mitenele mele sunt visele si putinele momente in care-mi zambeste. [...]
Mai am putin si dau in fanatism.
Pe zi ce trece realizez din ce in ce mai mult ca nu are nici o vina, eu cer miracole, imposibilul. Da, constientizez, dar nu ma pot descotorosi de sentiment. M-am indepartat de mult de la gandul ca ar putea fi ceva trecator...ma gandeam la momentul in care voi spune "ce copil eram!". Acum imi imaginez viitorul plin de nopti nedormite, dimineti in care ma trezesc cu "numele" pe buze sau spunand : "A fost doar un vis...a fost frumos...bun venit in mizeria prezentului!"
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu