...ca tot se va schimba, ca nimic nu va mai fi la fel, crestem, ne maturizam...si pentru multi dintre noi nu-i lucrul cel mai bun, ajutand numai la autodistrugere...
Vreau copilaria inapoi, cu "innocenta", bucuria si neajunsurile ei...nimic nu e perfect...perfect de acord, dar nici nu-mi trebuie. Perfect pentru mine e bine, nu exceptional...extraordinar este periculos, ai urcat un munte, esti pe o creasta...pe culmea ei...te uiti in zare, iti place privelistea, dar e grav daca te dezechilibrezi si cazi...tragic...
Iubesc soarele, rasaritul, dar mai ales, iubesc apusul roshiatic, ma atrage mai tare ca orice fiinta mirifica de pe acest pamant, il admir si ma minunez...imi plac norii...vreau sa-i strang in brate sa-i simt aproape, mangaierea lor imi lipseste, iar visele ma dezamagesc, trecand prin alte amintiri sau vreri..dorinte..nu indeajuns de satisfacatoare ca acelea care nu-mi pateaza imaginea "alba" de altadata...
Norii in sange de la apus ma salveaza...aratandu-mi...amintindu-mi cum eram, ce simteam, si ce departe sunt toate acestea de mine acum. Nu ma gandesc des, nu-mi place sa ma chinui astfel, am alte metode mai putin dureroase...hilar..rad in interior cu lacrimi amare, de rasarit la apusul insangerat...si da...te iubesc...SOARE!!! emotiile care le traiesc in prezenta ta ma bucura, ma fascineaza, si ma fac sa imi doresc mult mai mult...voi primi oare? voi trai mai mult? vom neglija viitoarele intamplari dand vina pe soarta, pe divin si pe orice altceva in afara de mine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu